MotocCaini

Missy

Eu sunt Missy și am o față amuzantă.

De fiecare dată când văd o cameră, mă strâmb la ea. Ete-așa!

Și sunt mereu fericită cu orice mi se oferă. Oricât de puțină dragoste, o privire măcar, și m-ai câștigat pe vecie.

MAI MULT
laraCaini

Lara

A fost adusa in adapostul Speranta impreuna cu cei 4 pui ai sai. Toti 5 traiau la groapa de gunoi de pe langa Bucuresti. Intre timp puii s-au adoptat si ea a ramas in adapostul Speranta.

MAI MULT
ScarfaceCaini

Scarface

De ce ar da cineva foc unui câine? Sau de ce ar lăsa cineva un câine să ardă?

Unul dintre aceste două lucruri i s-a întâmplat lui Scarface. Dacă nu cumva amândouă.

L-am găsit mai mult mort decât viu, cu arsuri grave pe tot corpul, în special în zona capului.

A fost aproape de moarte de atât de multe ori, de atunci, uneori poate chiar și-a dorit-o. Dar moartea n-a venit. Ci doar o îndelungată suferință, în care am făcut tot posibilul să-i fim aproape și să-l alinăm.

Acum, suferința s-a terminat. Scarface este pregătit să fie un câine nou iarăși. Este pregătit să uite ce i s-a întâmplat. Dar uitarea nu vine ușor, atunci când ești aproape să mori într-un foc.

Scarface poate înțelege cu siguranță prin ce trec unii oameni surprinși în accidente tragice de acest gen. Noi nu.
Noi am vrea să găsim un om bun care să-l ajute să treacă peste toate astea. Am vrea să-l ajutăm să uite și avem nevoie de ajutorul vostru pentru asta.

MAI MULT
LunganulCaini

Lunganul

M-am ascuns de hingheri. Mă ascund de frig. Mă ascund de foame. Mă ascund de greutăți, pe cât pot.

De un singur lucru nu m-aș ascunde, dacă s-ar ivi în cale-mi. De tine.

Ce zici, vrei să ne găsim?

MAI MULT
patrocleCaini

Patrocle

Ma numesc Patrocle, sunt nascut in anul 2008, sunt baiat jucaus si prietenos ,de culoare maro, par scurt si de talie medie. Imi doresc un stapan cu suflet bun si care sa-mi acorde putin din timpul sau liber pentru a ne juca impreuna. Stiu sa merg linistit in lesa si tin sa va spun ca nu am sa fug dupa cateluse care sunt in perioade fertile, nu pentru ca nu as vrea dar sunt sterilizat pentru a evita inmultirea speciei si pentru ca nu-mi doresc ca si copilasii mei sa fie orfani ca si mine. Traiesc cu speranta ca acest lucru va lua sfarsit si-mi voi gasi parinti adoptivi. Va mai spun ca sunt deparazitat si vaccinat si va astept cu nerabdare.

MAI MULT
sufelete perecheCaini

Suflete pereche

Credeți în suflete pereche la câini? Nu suntem frați. Ne-am cunoscut zilele trecute. Am fost salvați din diverse situații, la interval de mai puțin de o săptămână. Dar când ne-am întâlnit, în Adăpost, am știut că ne-a fost sortit. Nu știm frați care să se înțeleagă atât de bine cum o facem noi. Ne jucăm împreună, mâncăm împreună, dormim împreună, încălzindu-ne, unul cu capul pe blănița celuilalt. Suntem doi băieți și o fetiță (cea albă) și avem atât de multă energi pozitivă încât suntem capabili să facem fericiți nu doar o familie, ci chiar un bloc întreg sau poate chiar un orășel mic. Suntem răspunsul la întrebarea aia de mii de ani a filosofilor: cum să fie oamenii fericiți? Ei bine, unii oameni au descoperit că răspunsul eram noi, câinii. Și că era la îndemână, a fost lângă ei tot timpul. Un singur lucru ne-ar putea face mai fericiți decât suntem acum: să ne găsim (fiecare sau toți trei) o familie care să ne iubească măcar pe jumătate din cât o să o iubim noi. O casă a noastră. Un loc cald unde să dormim și să ne cuibărim. O viață nouă mai bună, pe măsura bunătății noastre. Credeți în suflete pereche la câini? Noi credem. Și mai credem în suflete pereche între câini și oameni. Am vrea să fiți voi sufletele noastre pereche.

MAI MULT
aschiutaCaini

Aschiuta

Cei ce au grija de mine mi-au spus Aschiuta pentru ca eram foarte slabut si pricajit dar acum sunt un flacau in toata regula si inca nu sunt la maturitate pentru ca sunt nascut in septembrie 2009. Sunt negru cu maro pe picioruse, sunt vaccinat, deparazitat si sterilizat si imi doresc un stapan care sa ma dreseze, sa ma ingrijeasca si sa-l ajut sa se relaxeze in timpul liber jucandu-se cu mine. Va astept sa ma vizitati si daca va cuceresc sa ma si adoptati. Dragii mei, va pupiceste Aschiuta.

MAI MULT
vasiCaini

Vasi

Buna, am fost botezat Vasi, sunt un baiat simpatic, nascut la inceputul anului 2009, de culoare neagra si cu toate vaccinurile si deparazitarile la zi. Va spun cu parere de rau ca am avut un accident in urma caruia am ramas fara o ureche dar asta nu ma impiedica sa fiu un bun prieten si sa-mi fac datoria fata de stapanii mei. Sper ca acest defect al meu sa nu va impiedice in luarea hotararii de a ma adopta si va astept cu nerabdare.

MAI MULT