Eu sunt Ucraina și am trecut eu însămi printr-un soi de război, sau cel puțin așa l-am perceput eu. Mă rătăcisem pe șosea cu mai multe benzi intens circulată din Mizil și, incapabilă să traversez într-o parte sau alta, m-am făcut mică și mi-am așteptat resemnată moartea. Un cetățean atent și mărinimos a oprit mașina, reușind astfel să blocheze două dintre benzi, și s-a dat jos să mă salveze, cu un curaj demn de toată lauda.
Acum am ajuns la Speranța, de unde sper să plec spre adopție cât mai repede. Le reamintesc tuturor că, cu cât un câine petrece mai mult timp în adăpost, cu atât va fi mai speriat de orice fel de viață în afara acestui mediu. Aici, câinii trăiesc după niște gratii și au o rutină atât de cumplită încât, cu cât durează mai mult salvarea lor reală, cu atât vor fi mai înfricoșați chiar și de condițiile teoretic perfecte pentru un cățel (o casă, pereți, o curte, chiar un drum până în parc). Sunt, așadar, contracronometru: vă rog să mă salvați și să-mi arătați ce înseamnă iubirea și binele adevărate.