Salut. Eu sunt Urecheatul și îmi caut povestea.

Am fost lăsat la poarta adăpostului cândva, dar nimeni nu știe cine m-a dus acolo.

Îmi amintesc că am fost fericit cândva, dar nici nu mai știu când a fost asta. Ca prin vis, văd în amintirile mele o fetiță frumoasă și un motan portocaliu care se freca de mine și torcea până adormeam.

Doar că totul este atât de neclar încât nici măcar nu mai sunt sigur că toate acestea chiar s-au întâmplat sau au avut loc doar în imaginația mea.

Ajută-mă să-mi fac singur povestea. Ajută-mă să-mi fac singur amintirile. Ia-mă acasă.