His name is Luca, but he doesn’t live on the second floor. Luca nici măcar nu știe că există ființe care trăiesc unele peste celelalte, în blocuri cu etaje. Ba mai mult, nu știe nici măcar că ființele se presupune c-ar trebui să aibă o casă a lor. Punem pariu că se întreabă mereu unde se duc angajații de la Speranța, când pleacă, dar nu poate înțelege că au și altă familie, în afară de el.
Luca este un mix adorabil și foarte echilibrat de pitbull cu maidanez pur sânge și dacă cineva i-ar putea explica ce este aceea o casă (nu neapărat un apartament la etajul 2), suntem convinși că Luca l-ar recompensa pe măsura faptei. Are 9 ani, vine vaccinat, cu carnet de sănătate și analizele la zi.