Adăpostul Speranța organizează sâmbătă, 7 decembrie, ultima ediție a seriei de evenimente Tocăniță pentru toți Bobiță din acest an. Vor veni în adăpost să gătească, alături de vizitatori, pentru cei aproape 500 de câini, membrii formației rock Coma și designerul de încălțăminte Mihaela Glăvan.
Evenimentul are loc între orele 09.30-13.00 și este deschis publicului larg. Cei care vor trece pragul adăpostului vor putea admira sau să-și facă poze în noul colț de poveste, amenajat cu o tematică de Crăciun. Tot aici, oamenii vor fi încurajați să facă mesaje de promovare a adopțiilor, pe care să le distribuie pe rețelele de socializare.
„Ne bucurăm că povestea noastră a ajuns la atât de multă lume și că adunăm în jurul nostru oameni faini și din domenii atât de variate. Le mulțumim celor de la Coma și designerului Mihaela Glăvan că în prag de sărbători sunt alături de cele câteva sute de suflete din adăpost și mai ales că vor transmite mai departe mesajul nostru despre adopții responsabile. Un câine aduce multă fericire acolo unde este tratat ca un membru al familiei și ne poate ajuta chiar să nu ne pierdem busola atunci când dăm de greu. Iar la acest început de decembrie, unul cu mari provocări pentru români, cred că sunt două lucruri de care trebuie să ținem cont și care au modelat povestea noastră până acum – speranță și implicare”, a declarat Anca Tomescu, reprezentant Adăpostul Speranța.
Pe lângă cele câteva sute de porții de mâncare pregătite la ceaun, câinii vor avea parte de multă interacțiune cu oamenii, mângâieri și voie bună. Socializarea lor are un rol esențial pentru a-i ajuta să devină mai ușor de adoptat.
„Speranța e un loc cu multe povești impresionante și ne face plăcere să fim aici, alături de acești oameni care fac o treabă fantastică și alături de aceste suflete din adăpost. Și noi avem printre noi oameni care au animale de companie acasă și știm cât de multă bucurie pot aduce în familie. Le transmitem fanilor noștri să vină aici, să descopere aceste ființe minunate, să-i susțină și să adopte un prieten pe viață”, au declarat membrii trupei Coma.
Pe lângă membrii trupei Coma, la eveniment, vizitatorii și prietenii adăpostului vor putea găti alături de designerul Mihaela Glăvan.
„Sărbătorile vin cu multă energie bună, dar la Adăpostul Speranța găsiți această energie pe tot parcursul anului. Mă bucur să dau astăzi o mână de ajutor, dar mult mai mult pot contribui cei de acasă, fie printr-o adopție, fie printr-o donație. Mulți câini au nevoie de căldura unei familii, mai ales în sezonul rece când sunt atât de vulnerabili. Cred că într-o societate modernă animalele de companie ar trebui să facă parte din viețile noastre de zi cu zi, ar trebui să le oferim mult mai mult, pentru că avem multe de câștigat din această prietenie, cea mai sinceră dintre toate”, a declarat Mihaela Glăvan.
Prin seria de evenimente „Tocăniță pentru toți Bobiță” este promovată apropierea de animale și dezvoltarea unei societăți pet-friendly, în care câinii sunt tratați ca membri ai săi.
La edițiile anterioare au mai participat: Andi Moisescu, Virgil Ianțu, MM Stoica, legende ale sportului românesc, precum Marian Drăgulescu, Helmuth Duckadam și Ana-Maria Brânză, dar și actriţa Carmen Tănase, Bianca Sârbu, Ciprian Muntele, Silviu Iliuţă, Claudiu Cîrțână, Codruț Kegheș „Dezbrăcatu” sau clubul Moto Soul Sisters.
Adăpostul Speranța, o casă temporară în drumul câinilor către “acasă”
Adăpostul Speranța salvează câini abandonați sau aflați în suferință, care mai apoi sunt tratați, sterilizați și microcipați în clinica proprie a adăpostului. Aceștia au parte de un mediu prietenos, cu acces la locuri de joacă, la spa și la alte facilități din adăpost, până când este găsită o familie potrivită pentru fiecare. Adăpostul are peste 200 de câini seniori, dar și paraplegici, cu nevoi și tratamente speciale. În afară de o masă caldă, câinii din Adăpostul Speranța au nevoie de familii. Cine nu poate lua acasă un prieten pe viață poate adopta de la distanță un câine din Adăpostul Speranța, susținându-l printr-o contribuție lunară, pe care adoptatorul o stabilește singur. Adoptatorii de la distanță sunt încurajați să viziteze periodic câinii adoptați, să interacționeze cu ei, să petreacă timp împreună.
Adăpostul Speranța, de lângă București (Popești-Leordeni), îi așteaptă la eveniment pe toți cei care își doresc să adopte un suflet în viața lor sau cei care vor doar să le dedice câteva ore din timpul lor liber câinilor din adăpost.