Piatră

Piatră nu e un nume întâmplător. E numele unui suflet care a învățat prea devreme să se închidă în el.

Este un American Bully tânăr, abandonat ca mulți alții din rasa lui, de oameni care nu și-au asumat nici măcar începutul unei vieți împreună. A ajuns în adăpost cu un trecut greu și un prezent tăcut.

Dintre toți câinii noștri, el este cel mai trist. Nu pentru că nu ar fi iubit de noi sau pentru că nu s-ar înțelege cu alți câini – din contră, cu ei își permite să fie el însuși. Dar când vede un om, se lipește de pământ, dispare în el, de parcă ar vrea să devină invizibil.

Are nevoie de ajutor. Urgent. Dacă nu începe curând un program de desensibilizare, speranța din ochii lui se va stinge cu totul. Dar nu e prea târziu.

💛 Prin adopția la distanță, îl poți ajuta să reînvețe încrederea, să mănânce liniștit, să iasă la plimbare fără teamă, să ridice coada și privirea.

Poate chiar, într-o zi, va învăța cum e să ai un om al lui. Pe viață.

Share this post