I-am zis Agripina, cu gândul la ”La vulturi”, pentru că e o luptătoare și un simbol al rezilienței.
Agripina a fost găsită în această stare deplorabilă, într-un sat din județul Prahova. N-am putut rămâne indiferenți când ni s-a cerut ajutorul.
Nu puteam ști cu exactitate ce i s-a întâmplat, însă știam ce aveam: un câine care prezenta două fețe ale aceleiași monede, moneda traumei. O față e reprezentată de frica aproape permanentă (de oameni, mai ales), cealaltă de agresivitate.
Orice i s-ar fi întâmplat Agripinei, era clar că unul sau mai mulți oameni i-au făcut rău. Și, pentru ca binele să se întâmple, urma să aibă nevoie de răbdarea și de afecțiunea noastră. Robert, mai ales, dresorul nostru care îi vizitează pe câini de trei ori pe săptămână, era pregătit să o dea pe brazdă. La fel și Anca, medicul nostru veterinar, era pregătită s-o vindece și s-o transforme pe Agripina într-o veritabilă prințesă.
Agripina suferea de o boală parazitară formă generalizată, reprezentată de apariția leziunilor extinse pe aproape tot corpul, comedoame, chisturi foliculare, papule, lichenificare, alopecie, edem și durere la nivel plantar. Tratamentul urma să fie de lungă durată și consta în medicație antipruriginoasă, antibiotic, antifungice, imunoterapie, suplimente de vitamine pentru piele și blană, soluții și șampoane, dietă hipoalergenică.
Inițial, nu ne puteam apropia de ea deloc. Era o aventură și să o hrănim. Apoi, am început să folosim o ”mânuță” din lemn pentru a putea să-i punem mâncarea. După multă vreme, am reușit chiar s-o atingem, dar tot avea o sensibilitate la atingere foarte mare.
Am început drumul spre vindecare cu prima etapă, cea mai ușoară, a tratamentelor medicale pentru sănătatea ei. Cine știe prin ce traume a trecut această cățelușă de încă era așa speriată, dar am făcut tot ce a fost omenește posibil să-i dovedim că suntem oameni buni. Nu ne-am lăsat și, încet încet, am reușit.
Etapa a doua și anume desensibilizarea ei, urma să fie lungă și dificilă, în care a trecut de la medicul veterinar la dresorul adăpostului, Robert. Asta facem în programul de desensibilizare a câinilor maltratați, Mesagerii Speranței: lucrăm cât putem cu câinii foarte traumatizați, după metode non-agresive și moderne, și, mai devreme sau mai târziu, aceștia fac progrese remarcabile.
Eram încrezători că efortul nostru va fi răsplătit și visam deja la momentul în care Agripina se va plimba nestingherită prin adăpost (deocamdată nu părăsea ambulatoriul) sau, de ce nu, va pleca veselă la casa ei.
După o vreme, progresul Agripinei începea să devină evident și spectaculos. Rând pe rând am reușit să parcurgem pași importanți în recuperarea ei emoțională.
De la câinele căruia trebuia să-i lăsăm mâncarea la distanță de câțiva metri, altfel nu se apropia și mârâia non-stop, a ajuns la suficientă relaxare încât ne-a lăsat să o mângâiem pe cap. Am atins-o pe Agripina cu degetele. I-am mângâiat blănița neatinsă de nimeni atâta amar de vreme. Nu vă imaginați cât de bucuroși și de mândri de ea am fost!
Apoi, Robert a făcut primii pași cu ea în afara adăpostului și în lesă, ceea ce era deja ceva incredibil pentru noi. Era încă destul de temătoare, de aceea căuta protecția tufișurilor sau a gardurilor. Dar a învățat să se relaxeze alături de Robert și Alexandra.
Și, deși se temea încă de oamenii necunoscuți, avea deja câțiva prieteni în adăpost cărora le permitea orice, în cazuri de maximă generozitate chiar și o mângâiere pe burtică.
După 9 luni grele de când a ajuns în adăpost, Agripina a ajuns departe. Ni se pare simbolic deoarece exact 9 luni durează o naștere la oameni. Ei bine, iată că, uneori, după 9 luni se poate naște și un câine. Da, e o metaforă, dar chiar simțim asta cu adevărat: că, grație eforturile noastre comune, am reușit să dăm naștere unui nou câine.
Cățelușa de care inițial nu ne puteam apropia și pe care ulterior o puteam mângâia sau hrăni doar de la distanță, cu ajutorul unei mânuțe de lemn, a trecut prin cea mai spectaculoasă transformare.
Agripina a mai făcut un pas uriaș: a ieșit la plimbare în Parcul Tineretului! A fost prima ei experiență în afara adăpostului, iar reacția ei ne-a emoționat profund: curioasă, încrezătoare, bucuroasă să descopere lumea din afara gardurilor care au protejat-o atâta timp.
Iată că am reușit. După luni de zile de răbdare, grijă și multă iubire, Agripina s-a transformat complet. Astăzi, Agripina este un câine pufos, superb, încrezător, blând și perfect adoptabil.
Pentru că da, apropo de pașii pentru o salvare adevărată despre care vorbeam mai sus, al treilea și cel final este acesta: să îi găsești respectivului suflet o familie caldă și iubitoare în care să se integreze și unde să se simtă binevenit și iubit.
Și iată că este pe cale să se împlinească și acest ultim pas. De câteva luni în fiecare weekend, Agripina este vizitată de o familie minunată, hotărâtă să-i ofere o viață nouă. Această continuitate, atenție și apropiere i-au dat încrederea de care avea atâta nevoie.
Transformarea Agripinei este o mărturie vie că, atunci când un suflet primește timp, răbdare și iubire, poate înflori din nou.
Agripina a primit o nouă șansă datorită generozității voastre.
Donațiile voastre ne pot ajuta să salvăm și alte suflete nevinovate.
Fundația Speranța s-a înființat în 1996 și, timp de mai bine de două decenii, am făcut tot ce ne-a stat în puteri pentru binele prietenilor noștri care nu cuvântă, în special pentru câinii abandonați și aflați în suferință.
