În fiecare zi, pui de căței nevinovați se confruntă cu provocări copleșitoare, fiind abandonați, lăsați în urmă sau chiar rămași fără părinți. Acești mici patrupezi sunt suflete fragile, pline de iubire și încredere, care au nevoie de ajutorul nostru pentru a supraviețui și a găsi fericirea pe care o merită.
Adăpostul nostru este o oază de siguranță pentru acești pui abandonați și rămași singuri. Însă, pentru a le oferi îngrijirea și tratamentul adecvat, avem nevoie de sprijinul tău.
Puii de căței care ajung la noi sunt adesea într-o stare de sănătate precară. Mulți dintre ei pot suferi de boli grave precum distemperul, babesie sau parvoviroză, iar alții sunt slăbiți de lipsa hranei și a afecțiunii. Fiecare micuț are nevoie de îngrijire specială, inclusiv hrană adecvată, teste medicale, tratamente, vaccinuri și deparazitare. Costurile sunt mari și greu de suportat fără ajutorul tău.
Fiecare donație pe care o faci este o investiție în viața și fericirea unui pui de cățel. Fiecare sumă donată asigură că acești micuți primesc îngrijirea de care au atât de multă nevoie pentru a-și recăpăta sănătatea și pentru a fi pregătiți pentru adopție.
Prin donația ta, nu doar că ajuți un pui de cățel să supraviețuiască, ci îi oferi și oportunitatea de a fi adoptat.
Te rugăm să ne ajuți să continuăm să oferim această șansă la viață și fericire puilor de căței aflați în nevoie.
Fundația Adăpostul Speranța a fost înființată în 1996 de Florina Tomescu și, încă de la momentul creării, a contribuit decisiv la bunăstarea animalelor din România, în special la cea a câinilor abandonați și aflați în suferință.
În noaptea de 18.04.2001, personalul Fundației Speranța, alături de echipa Vier Pfoten România, a salvat 300 de câini din adăposturile primăriei, câini care altfel ar fi căzut victime noii legi de eutanasiere. A fost vorba de un veritabil act de salvare în masă într-o perioadă teribilă atât pentru animale, cât și pentru iubitorii de animale.
Câinii de la Speranța au fost salvați din stradă sau din diferite situații-limită. Adăpostul nostru adăpostește circa 500 de câini. Dintre aceștia, 7 sunt paraplegici (beneficiază de îngrijire specială și se deplasează cu ajutorul unor cărucioare), iar circa 200 sunt seniori, adică trecuți de 12 ani. Avem mulți câini bătrâni în adăpost, însă încercăm constant să le găsim și acestora familii.
Fundația Speranța face eforturi pentru a le găsi adoptatori câinilor din adăpost, oferind inclusiv posibilitatea adoptării la distanță. Fundația Speranța organizează permanent evenimente de promovare a adopțiilor și de conștientizare a responsabilității pe care cu toții trebuie să o purtăm față de animale.
Anual, echipa Adapostului Speranța desfășoară programe de sterilizare pentru câini și pisici cu proprietar, proiect pro bono pentru cei interesați.
Adăpostul Speranța se bazează în totalitate pe donații private pentru a îngriji cei peste 500 de câini în fiecare an și pentru a finanța toate programele sale. Cheltuielile lunare pentru întreținerea adăpostului se ridică la peste 20.000 de Euro.
Pe lângă cheltuielile de întreținere, avem nevoie continuă de suport financiar pentru a îmbunătăți condițiile de trai ale câinilor, oferindu-le un mediu curat, sigur și iubitor. Adăpostul a fost constant modernizat, au fost reconstruite padocurile pentru a fi mai confortabile și primitoare pentru locuitorii lor, s-au creat 4 locuri de joacă pentru câini, cele 2 clinici medicale au fost dotate cu aparatură de ultimă generație.
De asemenea, Adăpostul Speranța se implică activ în campanii de promovare a adopțiilor și de educație și conștientizare a responsabilității pe care cu toții trebuie să o avem față de animale, pentru a preveni abandonul și actele de cruzime asupra acestora.
Pentru mai multe informații cu privire la activitatea adăpostului, accesează pagina Despre noi
Orice contribuție, indiferent de sumă, poate face o diferență în viața multor animale. Iată câteva motive pentru care ar trebui să iei în considerare donația lunară:
Susținerea continuă:
Donațiile lunare asigură un flux stabil de venituri pentru fundație, ceea ce permite planificarea și implementarea de acțiuni pe termen lung pentru binele câinilor.
Economie de timp și efort:
Setarea unei donații lunare este un mod eficient de a contribui fără a fi nevoie să-ți amintești să faci asta în fiecare lună.
Satisfacția personală:
Donarea regulată îți oferă sentimentul de a contribui în mod activ la o cauză importantă și de a avea un impact direct asupra vieții animalelor.
Sustenabilitatea activității:
Un flux constant de donații lunare poate ajuta adăpostul să reziste în timpuri dificile și să continue să facă o muncă valoroasă.
Ajută-ne să dăm o șansă la supraviețuire puilor nevinovați!
Fiecare donație contează și face o diferență reală în viețile acestor suflete nevinovate.
Ajută-ne să dăm o șansă la supraviețuire puilor nevinovați!
Fiecare donație contează și face o diferență reală în viețile acestor suflete nevinovate.
Fundația Speranța s-a înființat în 1996 și, timp de mai bine de două decenii, am făcut tot ce ne-a stat în puteri pentru binele prietenilor noștri care nu cuvântă, în special pentru câinii abandonați și aflați în suferință.