Umbra

Au fost salvați din „adăpostul groazei” din Târgu Jiu, unde trăiau în frig, mizerie și teamă. Umbra era atât de speriată încât nu își putea îngriji puii, dar acum, cu ajutorul nostru, începe să își recapete instinctele de mamă și să aibă grijă de ei.
Tatiana

Tatiana – un ghemotoc alb cu căpșor maro.
Bella Trepiedul

Bella este cea mai norocoasă cățelușă! Fostul proprietar a vrut să-i „amputeze” piciorul cu toporul, dar noi am reușit să o salvăm. Are un membru lipsă, amputat în urma unei intervenții chirurgicale profesionale efectuate de medicii de la Speranța.
Foc

Pentru a-i asigura o viață mai bună, are nevoie de susținere financiară pentru a acoperi costurile necesare îngrijirii sale, iar tu poți contribui prin adoptarea ei de la distanță. Toate donațiile vor fi direcționate pentru a-i îmbunătăți calitatea vieții, asigurându-i hrana, îngrijirea medicală și o viață mai ușoară.
Piatră

Piatră este un American Bully tânăr, abandonat ca mulți alții din rasa lui, de oameni care nu și-au asumat nici măcar începutul unei vieți împreună. A ajuns în adăpost cu un trecut greu și un prezent tăcut.
Cipi

Cipi e un băiețel frumos, curios și cu o privire care îți merge direct la suflet. Așteaptă de ceva timp o șansă la o viață mai bună – fie într-un cămin adevărat, fie prin sprijinul unui om bun care îl poate ajuta de la distanță.
Zora

Pentru a-i asigura o viață mai bună, are nevoie de susținere financiară pentru a acoperi costurile necesare îngrijirii sale, iar tu poți contribui prin adoptarea ei de la distanță. Toate donațiile vor fi direcționate pentru a-i îmbunătăți calitatea vieții, asigurându-i hrana, îngrijirea medicală și o viață mai ușoară.
Daria

Este o cățelușă plină de viață, curajoasă și dornică de afecțiune. Deși este încă un pui, a trecut prin multe, iar acum are nevoie de o șansă reală pentru a crește într-un mediu sigur și plin de iubire. Daria merită să aibă un viitor fericit, iar tu o poți ajuta să-l construiască.
Soare

Acest cățel, salvat din adăpostul public horror Fetești, a cunoscut doar frica, deși este doar un pui de nici un an. Pentru a-i oferi o șansă reală la o viață fericită, vrem să-l includem în programul Mesagerii Speranței, unde va învăța să depășească traumele trecutului.
Albano

Albano este un puiuț special, unul dintre acei căței care te privesc direct în suflet. Salvați din mijlocul drumului de o familie de italieni veniți în România, el și surorile lui, Romina și Sofia, au ajuns la Adăpost cu speranța că vor primi șansa la o viață mai bună.