Adăpostul Speranța desfășoară programe de educație destinate copiilor de toate vârstele, prin care cultivă grija și respectul față de animalele fără stăpân. Ne dorim ca prin proiectele de educație să creștem gradul de conștientizare a impactului pe care îl au organizațiile non-profit prin activitățile de salvare, neutralizare și asigurarea condițiilor decente de adăpost și hrană sufletelor necuvântătoare.
De 3 ani dezvoltăm parteneriate și derulăm proiecte cu câteva școli din București, cărora le mulțumim pentru deschidere și implicare, voluntariat și angajament față de misiunea noastră: Școala Spectrum, Școala Hamburg, Grădinița Colț de Rai, Cercetașii României, Liceul Tehnologic Ion IC Brătianu, Liceul Internațional de Informatică.
Ne dorim ca în viitor să deschidem un centru educațional în cadrul Adăpostului Speranța, dotat cu instrumentele necesare studiului, experimentării, dar și lucrului individual cu animăluțele noastre, pentru toți elevii și voluntarii care vor să participe la proiecte.
Nenumărate studii au arătat cum copiii care interacționează frecvent cu animale dezvoltă aptitudini emoționale, sociale și teoretice importante, care îi pot ajuta apoi în viață și în cariera academică sau profesională deopotrivă. Simplul fapt de a avea animale în preajmă ne oferă scoruri mai mari atât la calitatea vieții cât și la durata ei.
Atunci când oamenii interacționează cu câini, în creier se petrec procese care le îmbunătățesc atât sănătatea emoțională cât și pe cea fizică:
Pe măsură ce aceste procese chimice pozitive se petrec în creier și în corp, în timpul interacțiunii cu câinii, copiii intră în stări mai propice învățatului și socializării. Prezența câinilor le îmbunătățește:
Copiii nu doar că vor învăța mai bine și mai trainic conținutul materiei școlare, dar vor învăța chiar și lucruri mai importante:
Un studiu științific din 2017 al Institutului pentru Sănătatea Copiilor și Dezvoltare Umană din SUA arată cum simpla prezență a unor câini în sălile de clasă, în timpul orelor din programa normală:
Adăpostul Speranța propune câteva programe pe grupe de vârstă pentru școli și licee
Activitate destinată copiilor de grădiniță sau de școală primară, al cărei scop principal este consolidarea empatiei și deprinderea conexiunii emoționale cu alte ființe.
Copiii primesc o listă de cartonașe cu ilustrații sau fotografii cu câini în diverse ipostaze. Copiii sunt încurajați să numească emoția principală pe care o ”citesc” în limbajul corporal al câinelui respectiv, apoi să numească nevoile pe care pare să le aibă câinele și cum cred ei că i le-ar putea asigura.
Acest tip de activitate nu doar că va spori echilibrul și maturitatea emoționale ale copiilor, dar în același timp îi va învăța pe aceștia cum să se comporte cu animalele, ființe care nu se pot exprima prin cuvinte, ci doar prin emoții.
Un tip de activitate care încurajează colaborarea și lucrul în echipă, dar și munca de voluntariat și altruismul.
Copiii sunt împărțiți în mai multe echipe, fiecare dintre acestea primind o cușcă de cățel, pe care o pot ulterior personaliza (de obicei prin desen sau pictură) după bunul plac. Cei mici sunt încurajați să dezbată și să se stimuleze reciproc astfel încât să vină cu un ”proiect” pe placul tuturor, dar și la care participă toți cu aceeași motivație.
După caz, împărțim copiilor plicuri în care le sugerăm anumite tematici pentru ”povestea” pe care o vor spune împreună.
Un tip de activitate care încurajează învățarea într-un mediu plăcut și relaxant, pe bază de joacă și comunicare.
Copiii sunt invitați să participe împreună la o competiție amicală în care trebuie să răspundă cu ”adevărat” sau ”fals” la anumite enunțuri care privesc viața și bunăstarea animalelor, medicina veterinară sau adăposturile canine. Atunci când răspunsurile nu coincid, copiii respectivi sunt încurajați să-și justifice părerea și să găsească, împreună cu cel care a răspuns diferit, un numitor comun și un echilibru.
Un tip de activitate care încurajează învățarea într-un mediu plăcut și relaxant, pe bază de joacă și comunicare.
În cazul jocului ”Rime”, copiii sunt încurajați să facă strofe și chiar poezii întregi pe baza unor cuvinte sugerate de noi. Cei mici sunt stimulați să caute împreună rime și să facă fiecare câte un vers, cu speranța că la final rămân cu satisfacția unei creații comune, bazate pe cooperare și comunicare.
Copiii participă la mici discursuri ale diverșilor oameni cu multă experiență în bunăstarea animalelor de la Adăpostul Speranța. Le vor vorbi medici veterinari, dresori, uneori chiar îngrijitori sau invitați din afara adăpostului.
Celor mici li se pune clar în vedere că nu sunt simpli spectatori, ci sunt instruiți să intre în dialog cu specialistul respectiv, să pună întrebări și chiar să îmbogățească discuția cu propriile păreri.
Copiii sunt încurajați să coloreze (sau picteze) în anumite contururi, cu fiecare câmp numerotat reprezentând o culoare diferită. Respectând instrucțiunile și păstrându-se în limite, copiii vor descoperi misterele din imagine. Se vor colora sau picta planșe sau căsuțe pentru câini.
O activitate care stimulează concentrarea și atenția, dar și dexteritatea și coordonarea. Dacă aleg să lucreze în echipe, cei mici pot să experimenteze colaborarea.
Ne-am angajat în misiunea de a oferi adăpost, hrană și îngrijire câinilor fără stăpân. Cu ajutorul tău,
putem face minuni! Donează acum pentru Adăpostul Speranța și schimbă destine!
Ne-am angajat în misiunea de a oferi adăpost, hrană și îngrijire câinilor fără stăpân. Cu ajutorul tău, putem face minuni! Donează acum pentru Adăpostul Speranța și schimbă destine!
Fundația Speranța s-a înființat în 1996 și, timp de mai bine de două decenii, am făcut tot ce ne-a stat în puteri pentru binele prietenilor noștri care nu cuvântă, în special pentru câinii abandonați și aflați în suferință.