Mască a supraviețuit iadului de la adăpostul din Suraia. A fost acolo, în tăcere, trăind frica și singurătatea ca toți ceilalți câini de acolo.
Când am venit după el, l-am găsit atent, speriat, dar cu o voință de fier. L-am scos din acel loc rece și fără glas și, pentru prima dată, a fost văzut ca o ființă, nu ca un număr.
Îi spunem Mască pentru că fața lui pare să poarte o mască – dar sub ea se ascunde un suflet plin de curaj și blândețe.
La Speranța, Mască a descoperit ce înseamnă să fie respectat și iubit. Frica s-a transformat în încredere, tăcerea lui s-a umplut de joacă și atenție.Astăzi, Mască este un câine plin de viață, curajos și curios, care ne amintește că supraviețuitorii pot renaște, chiar și după cele mai întunecate experiențe.