Varta e un soi de Duracell, varianta feminină: pur și simplu nu poate sta locului.
Aici o surprindem într-unul din rarele momente de (aproape) liniște. Spunem „aproape” pentru că, de fapt, doar își planifica următoarea aventură prin adăpost — sprintând de colo-colo ca un săpun colorat care nu vrea să fie prins.
Varta ar fi fericită alături de un om cu o curte mare, un suflet și mai mare, dar mai ales cu poftă de plimbări și activități sănătoase. Toate acele bucurii simple pe care le trăim lângă câinii noștri și fără de care nici nu ne-am putea imagina viața.