Când ci-cineva trece prin fața padocului lui Cici, draga de ea se pune în această poziție și se transformă în stană de piatră. Sau, în fine, stană de blană, că parcă și sună mai bine. Nu-și mai mișcă niciun mușchi în afară de cei ai ochilor, ca să urmărească plină de interes ce urmează să faci.

Tot ce nădăjduiește Cici și încearcă în felul ei să provoace, prin acest comportament, este o mică mângâiere. Adoră să fie mângâiată și abia din momentul în care este atinsă de o mână de om începe să se miște din nou, deși vorba vine c-ar fi o mișcare – mai degrabă se prelinge încet către sol, cu privirea fixă și creierul parcă înghețat de așa mult extaz.

Cici are 13  ani și nu prea mai speră la o adopție, deși simțim uneori că nimeni nu ar merita una mai mult decât ea. Speră însă să primească aceste mângâieri desfătătoare și vă roagă să o vizitați când puteți, dacă vreți să i le oferiți.