Sunt Aka și viața n-a fost bună cu mine, iar oamenii din ea nici atât. Am 12 ani și nu am iubit niciodată pe nimeni. Sunt retrasă și sperioasă, iar în suflet port traume cât pentru 10 vieți, nu una. Inutil să mă apuc acum să vi le povestesc, mai ales că, nu știu dacă știți, dar sufletele traumatizate au mari probleme în a fi comunicative și directe. Cum ar putea să nu aibă, din moment ce atâția oameni le-au făcut rău?

Sincer, nu știu dacă vă mai pot cere ceva pentru mine, acum. Sunt pe finalul vieții și tare îmi e că nu voi cunoaște niciodată ce înseamnă să ai încredere în cineva. Așa că vă rog măcar să-mi ascultați mesajul, pentru că-l zic din suflet și cu multă tristețe: nu-i abandonați pe oamenii sau câinii necomunicativi, pe cei care e clar că suferă și că nu se pot deschide, pe cei cărora trauma le-a remodelat comportamentul. Știm cu toții că aceștia pot fi insuportabili, uneori, dar și ei au nevoie de ce avem și noi: de conexiune și de găsire o cale de ocolire a tuturor acelor ziduri dintre noi.