Are un nume pe cât de frumos e și el: Bach. Nu i-am spus așa pentru că ar compune arii memorabile, ci pentru că l-am ridicat din parcarea Hornbach Militari. A avut puțin noroc că am ajuns înaintea angajaților de la adăposturile publice. Dar norocul nu i se poate opri aici, pentru că Bach nu e fericit în adăpost.

E un câine deja educat, ca orice adult care s-a obișnuit singur, pe stradă, cu greutățile și cu oamenii. E încrezător, pufos, inteligent, extrem de afectuos. Practic nu poți să te apropii de el fără să se întoarcă imediat cu burtica în sus, să ți-o dea la mângâiat.

L-am sterilizat și vaccinat deja, dacă vreți îi punem și fundiță. Ne dorim extrem de mult să nu își piardă și el speranța și spiritul în adăpost, cum li s-a întâmplat multora dintre câinii bătrâni de aici.