Ada nu are nevoie de completări. Îi lipsește doar o familie.
Este un pui vesel, curios și gata să demonstreze că uneori trei litere sunt suficiente ca să-ți schimbe viața.
Vino să o cunoști pe Ada.
Adopția fizică este ceea ce ne dorim din suflet să li se întâmple tuturor cățeilor din adăpost. Ne considerăm misiunea de salvare încheiată doar atunci când reușim să găsim un cămin, o familie iubitoare pentru toți câinii pe care îi salvăm. Noi spunem că locul lor nu este în adăpost, aici au doar o locuință temporară, până ajung „acasă”.
Decizia de a adopta un câine implică, însă, o mare responsabilitate și noi vrem să ne asigurăm, înainte de toate, că cei care adoptă înțeleg ce presupune să aibă un câine. Sunt persoane care adoptă căței, iar atunci când cresc sau își dau seama că nu au timp sau resurse financiare pentru a-i îngriji, îi abandonează.
Deși poate fi tentantă pentru mulți ideea de a avea un patruped jucăuș prin preajmă, adopția unui cățel vine la pachet și cu multă responsabilitate. Asta pentru că un câine nu este o jucărie, este o ființă de care ne angajăm să avem grijă atunci când o luăm dintr-un adăpost pentru animale sau din alte locuri.
Să adopți un câine din adăpost e o decizie importantă, care implică multă responsabilitate și posibil chiar multe neplăceri, în perioada de acomodare la ceea ce pentru el va fi un spațiu total nou și străin.
De aceea, este important să interacționați cât de mult puteți cu câinele preferat înainte, să vă asigurați că și el simte la fel de mult drag față de voi, dar mai ales să vă asigurați că îi veți putea oferi ce are nevoie, cu prețul renunțării la propriul confort deseori. Nimic nu frânge mai tare inima unui cățel decât să fie luat din adăpost în ceea ce crede că e noua lui casă, iar apoi să fie adus înapoi.
Prin urmare, dacă vreți să adoptați, primul pas este să contactați personalul adăpostului și să stabiliți o vizită prin intermediul formularului atașat. Dacă nu sunteți siguri de alegerea făcută, nu ezitați să cereți părerea și ajutorul personalului nostru, pentru că este foarte important ca noul vostru prieten să fie compatibil, ca personalitate și caracter, cu stilul vostru de viață.
Când ajungeți în adăpost, asigurați-vă ca aveți și un act de identitate la voi, pentru că adopțiile se fac doar în baza unui contract de adopție.
Trebuie să mai știți că noi pregătim toți cățeii noștri pentru a fi adoptați. Toți au microcip pentru a asigura o identificare corectă, au fost tratați pentru protecția împotriva paraziților atât interni, cât și externi, sunt vaccinați și sterilizați pentru a avea o viață lungă și fericită. Veți primi, pe lângă carnetul de sănătate al câinelui și sfaturi, care vor ușura procesul de integrare în familie a noului membru.
Peste 500 de căței așteaptă să fie adoptați
Contactează-ne și stabilește o întâlnire
Interacțiunea înainte de adopție este foarte importantă
Ai câștigat un nou membru al familiei
Ada nu are nevoie de completări. Îi lipsește doar o familie.
Este un pui vesel, curios și gata să demonstreze că uneori trei litere sunt suficiente ca să-ți schimbe viața.
Vino să o cunoști pe Ada.
Aqua are nume de supererou și energie de om care nu stă locului nici dacă încearcă. Curioasă, simpatică și cu talent special la băgat nasul în tot ce faci, reușește să fie amuzantă fără niciun efort.
Dacă îți dorești un companion care aduce viață în casă și zâmbete zilnic, Aqua te așteaptă la adopție.
Aria este genul de cățelușă care transformă orice zi obișnuită într-o aventură. Mică, veselă și mereu pusă pe șotii, își petrece timpul alergând, jucându-se și căutând atenție de la toată lumea. Este un puiuț plin de energie și iubire, care își dorește mai mult decât orice o familie a ei.
Dacă îți dorești un suflet zăpăcit, adorabil și mereu gata să te facă să zâmbești, Aria te așteaptă să o cunoști. ❤️🐾
Aria se oferă spre adopție responsabilă.
Bipin caută familie. Cel cu patru lăbuțe.
Avem doi Bipin. Unul muncește în adăpost. Celălalt este un pui care ar prefera să muncească la ocuparea canapelei tale.
Dacă vrei ca Bipin să ajungă acasă, vino să-l cunoști pe Bipin… cățelul.
Cacao este singura cacao care nu se bea. Se adoptă.
Este dulce, simpatic și are darul de a-ți încălzi ziua fără lapte și fără zahăr. Tot ce îi lipsește este familia care să-l ia acasă.
Vino să-l cunoști pe Cacao la Adăpostul Speranța. Iar până își găsește omul lui, îl poți adopta și de la distanță și îi poți oferi grija de care are nevoie.
Cactus nu înțeapă. Cel mult îți înțeapă sufletul… de drag.
Este un pui vesel, curios și plin de energie, care așteaptă omul lui. Dacă îi oferi o familie, promite să crească mare și să vă umple casa de voie bună, nu de spini. Vino la Adăpostul Speranța și adoptă-l pe Cactus.
Cati? Una singură. Și încă disponibilă.
Nu, nu răspundem la întrebare. O prezentăm pe Cati, un pui simpatic, curios și pregătit să plece acasă.
Dacă și tu te-ai întrebat vreodată „Cati?”, răspunsul e simplu: pe asta. Vino la Adăpostul Speranța și adopt-o.
Corcoduș nu face doar corcodușe. Face și oameni fericiți.
Este un cățel vesel, curios și plin de energie, genul care transformă orice plimbare într-o aventură și orice zi obișnuită într-una mai bună. Tot ce îi lipsește este familia lui.
Vino să-l cunoști pe Corcoduș la Adăpostul Speranța. Iar până își găsește omul potrivit, îl poți adopta și de la distanță și îi poți oferi tot ce are nevoie.
Darling are deja numele perfect. Mai lipsește doar cineva care să-l strige acasă.
Și da, o să fie puțin ciudat la început să le spui prietenilor: „Mă duc acasă la Darling.” Dar după ce îl cunosc, o să înțeleagă imediat.
Dacă vrei un pui simpatic, jucăuș și imposibil de ignorat, vino la Adăpostul Speranța. Darling își caută omul preferat.
Dinu nu caută serviciu. Caută o familie.
Este un pui curios, vesel și gata să se specializeze în alergat după mingi și ocupat locul de lângă tine pe canapea.
Vino să-l cunoști pe Dinu.
Ginger sună ca o mirodenie. Al nostru e condiment doar pentru viața ta.
Nu trebuie ras peste mâncare, ci luat acasă. Are energie cât pentru trei cafele, curiozitate fără limită și talentul rar de a transforma orice șiret într-o jucărie.
Dacă simți că în viața ta lipsește puțin… Ginger, vino la Adăpostul Speranța și adoptă-l. S-ar putea să fie cel mai bun ingredient din casa ta.
Gipsy încă nu și-a făcut bagajele. Așteaptă doar adresa.
Are tot ce trebuie pentru aventura vieții: chef de joacă, multă energie și un talent incredibil de a se băga în orice fără să fie invitat.
Dacă vrei ca singurul călător care ajunge la tine acasă să rămână pentru totdeauna, vino la Adăpostul Speranța și adopt-o pe Gipsy.
Lia are un nume scurt. Lista ei de calități, în schimb, e mult mai lungă.
E simpatică, jucăușă, curioasă și are talentul de a transforma cinci minute de joacă în cincizeci.
Dacă îți dorești un pui care să-ți ocupe casa, timpul și inima, vino la Adăpostul Speranța. Lia te așteaptă.
Lulu are un nume pe care o să-l spui de zeci de ori pe zi. Și culmea, de fiecare dată cu zâmbetul pe buze.
Este o cățelușă care transformă orice casă într-un loc mai vesel și orice plimbare într-un moment de bucurie. Îi mai lipsește doar omul ei.
Până își găsește familia, o poți adopta și de la distanță și o poți ajuta să aibă tot ce îi trebuie.
Marin nu pleacă la pescuit. Pleacă acasă.
Singurul lucru pe care îl vânează Marin este o familie care să-l iubească. În rest, este un pui simpatic, curios și gata să transforme orice casă într-un loc mai vesel.
Vino să-l cunoști pe Marin. Pe cel care dă din coadă, nu din vâsle.
Miha nu cere ședințe. Cere o familie.
Dacă auzi numele, ai putea crede că e colega de la contabilitate. De fapt, Miha este un pui care își calculează viitorul foarte simplu: o casă, o familie și multe joacă.
Vino să o cunoști pe Miha. Varianta care dă din coadă.
Mina nu explodează. Îți explodează doar nivelul de drăgălășenie din casă.
Este un pui curios, jucăuș și atât de simpatic, încât singurul pericol este să te îndrăgostești de ea din prima.
Vino să o cunoști pe Mina. E complet inofensivă. Cu excepția inimii tale.
Dacă îți lipsește un năsturel, noi avem unul.
Nu îți repară haina, dar s-ar putea să-ți completeze familia. Năsturel este un cățel simpatic, jucăuș și gata să se prindă de sufletul tău pentru totdeauna.
Vino să-l cunoști la Adăpostul Speranța. Iar până își găsește familia, îl poți adopta și de la distanță și îi poți asigura tot ce are nevoie.
Salcie nu plânge. Doar așteaptă.
Așteaptă omul care să o ia acasă și să-i demonstreze că, uneori, poveștile chiar au final fericit. Este o cățelușă blândă, frumoasă și gata să-și lase trecutul în urmă pentru o viață nouă.
Dacă ai loc în casă și în suflet pentru un câine extraordinar, vino să o cunoști pe Salcie la Adăpostul Speranța. S-ar putea să fie cea mai frumoasă umbră pe care ai avut-o vreodată.
Steluța nu luminează cerul, dar are toate șansele să lumineze casa în care va ajunge.
Este o fetiță veselă, jucăușă și curioasă, pregătită să crească alături de o familie care să o iubească. Vino la Adăpostul Speranța și adopt-o pe Steluța.
Țiți este încă pui și tratează fiecare zi ca pe o aventură. Se joacă, aleargă și este gata să descopere lumea alături de familia potrivită.
Dacă vă doriți un prieten care să crească alături de dumneavoastră, veniți să-l cunoașteți pe Țiți la Adăpostul Speranța. S-ar putea să plecați acasă însoțiți.
Zaraza nu cântă tango, dar îți poate dansa direct în suflet.
Are farmec, personalitate și știe cum să atragă toate privirile. Tot ce îi lipsește este familia care să o aplaude la finalul fiecărei zile.
Vino să o cunoști pe Zaraza la Adăpostul Speranța. Iar până își găsește casa mult visată, o poți adopta și de la distanță și îi poți oferi grija de care are nevoie.
I-am zis 𝗔𝗴𝗿𝗶𝗽𝗶𝗻𝗮, cu gândul la ”La vulturi”, pentru că e o luptătoare și un simbol al rezilienței.
Agripina a fost găsită în această stare deplorabilă, într-un sat din județul Prahova. N-am putut rămâne indiferenți când ni s-a cerut ajutorul.
Nu putem ști cu exactitate ce i s-a întâmplat, însă știm ce avem acum: un câine care prezintă două fețe ale aceleiași monede, moneda traumei. O față e reprezentată de frica aproape permanentă (de oameni, mai ales), cealaltă de agresivitate.
Orice i s-ar fi întâmplat Agripinei, este clar că unul sau mai mulți oameni i-au făcut rău. Și, pentru ca binele să se întâmple, va avea nevoie de răbdarea și de afecțiunea noastră. Robert, mai ales, dresorul nostru care îi vizitează pe câini de trei ori pe săptămână, este pregătit să o dea pe brazdă. La fel și Anca, medicul nostru veterinar, este pregătită s-o vindece și s-o transforme pe Agripina într-o veritabilă prințesă.
Sunt Aka și viața n-a fost bună cu mine, iar oamenii din ea nici atât. Am 13 ani și nu am iubit niciodată pe nimeni. Sunt retrasă și sperioasă, iar în suflet port traume cât pentru 10 vieți, nu una. Inutil să mă apuc acum să vi le povestesc, mai ales că, nu știu dacă știți, dar sufletele traumatizate au mari probleme în a fi comunicative și directe. Cum ar putea să nu aibă, din moment ce atâția oameni le-au făcut rău?
Sincer, nu știu dacă vă mai pot cere ceva pentru mine, acum. Sunt pe finalul vieții și tare îmi e că nu voi cunoaște niciodată ce înseamnă să ai încredere în cineva. Așa că vă rog măcar să-mi ascultați mesajul, pentru că-l zic din suflet și cu multă tristețe: nu-i abandonați pe oamenii sau câinii necomunicativi, pe cei care e clar că suferă și că nu se pot deschide, pe cei cărora trauma le-a remodelat comportamentul. Știm cu toții că aceștia pot fi insuportabili, uneori, dar și ei au nevoie de ce avem și noi: de conexiune și de găsire o cale de ocolire a tuturor acelor ziduri dintre noi.
Alba este un câine mare, cu blană lungă, albă și mătăsoasă. Pare o cergă pufoasă în care ți-ai dori să te învelești într-o zi rece. Dar dincolo de frumusețea ei, Alba este un câine cu o inimă uriașă, care așteaptă… să fie văzută.
Până la o adopție fizică, care rămâne varianta ideală, ea poate fi adoptată și de la distanță.
Prin adopția la distanță contribui la hrana și îngrijirea ei și o ajuți să aibă condiții mai bune până când își găsește o familie.
Faceți cunoștință cu Bach – un băiat frumos de 2 ani și 4 luni, cu ochi blânzi.
A fost abandonat în parcarea celor de la Hornbach și a ajuns la noi speriat, anxios și nesigur pe lume.
Dar Bach a demonstrat cât de mult poate înflori un câine atunci când primește răbdare și iubire. Astăzi, este un cățel lipicios și afectuos, care adoră plimbările, gustările și timpul petrecut lângă oameni. Merge exemplar în lesă, este sociabil atât cu oamenii, cât și cu ceilalți căței și are toată energia și frumusețea unui câine tânăr pregătit să își înceapă viața adevărată.
Bach nu mai caută doar un adăpost sigur. Caută omul lui pereche.
Dacă simți că în casa și în inima ta este loc pentru un prieten loial, vesel și iubitor, Bach te așteaptă să îl cunoști.
Până își găsește familia perfectă, Bach poate fi adoptat și de la distanță — iar susținerea ta îi poate face așteptarea mai ușoară și mai frumoasă.
Balo arată de parcă cineva l-a desenat cu grijă, apoi l-a uitat în adăpost. Tânăr, frumos și plin de energie, este genul de câine care întoarce priviri și cucerește oameni în câteva minute.
Acum îi mai lipsește un singur lucru: familia lui. Dacă îți dorești un prieten loial, gata de plimbări, joacă și o viață întreagă alături de tine, vino să-l cunoști pe Balo la Adăpostul Speranța. S-ar putea să plecați acasă împreună.
Cine a putut urmări filmările din adăpostul Suraia a observat un câine care mușca din gratii, încercând să scape din iadul acela. Acel câine era Barosanul.
Astăzi, Barosanul se află la Speranța, și numele său ascunde cu totul altceva: un câine mare, pămpălău, impozant și hazliu, mereu gata de joacă, mereu dornic de atenție și de iubire.
Ceea ce altădată era frică și luptă pentru supraviețuire, aici s-a transformat în joacă, mângâieri și încredere. Barosanul a învățat că lumea poate fi bună și că există loc pentru el.
Astăzi, fiecare pas al lui, fiecare escapadă, fiecare privire jucăușă este dovada că și cei mai speriați dintre câini pot deveni suflete fericite atunci când li se oferă șansa de a fi văzuți și iubiți.
Blanca este o cățea de talie mare, cu o blană lungă, albă și fină, care îi dă aerul unei prezențe blânde și elegante. Are ceva liniștitor în felul în care arată, dar în spatele acestei aparențe se află un suflet care încă își caută locul.
Până la momentul unei adopții fizice, care rămâne cea mai bună variantă pentru ea, Blanca poate fi susținută și de la distanță.
Adopția la distanță înseamnă sprijin pentru hrană și îngrijire, oferindu-i o viață mai bună în adăpost, până când va ajunge în familia potrivită.
În adăpostul nostru trăiește o doamnă… cum să zicem… bine crescută. O cheamă Blondina, e rotunjoară, blândă și mereu cu gândul la următorul biscuite. Așa e ea: puțin mai plinuță, dar cu suflet cât luna plină!
Nu aleargă maratoane, dar merge încet și sigur spre inima ta (mai ales dacă ai în buzunar ceva ronțăieli).
Și da, chiar și grăsuțele pot fi adoptate de la distanță!
Prin adopția la distanță, îi asiguri Blondinei exact ce are nevoie: mâncare bună, îngrijire veterinară și, foarte important, siguranța biscuitului zilnic. Iar ea îți va răspunde cu dragoste, priviri pofticioase și o bucurie sinceră.
Completează formularul și promitem că îi spunem că are un om al ei. O să dea din coadă de parcă face cardio! (T2C17)
Bobby are 8 ani și este genul de câine care pe vremuri încă pierdea vremea în fața scării, cu locatarii bârfitori și volubili din bloc.
Este foarte haios, foarte jucăuș și foarte adorator de oameni. Iubește pe toată lumea egal, cu o dăruință și efuziune care ne copleșesc și ne fac să ne doară și mai tare sufletul că Bobby nu are o familie a lui.
Deși un picuț supraponderal, Bobby este un câine energic, pozitiv și atât de aducător de bună dispoziție încât îl bănuim că a participat în secret la un curs pentru câini de terapie.
Bobiță e un metis de pechinez mic și caraghios căruia i-ar sta mult mai bine într-o familie decât îi stă în adăpost, unde își împarte padocul, mai ales în aceste zile de renovări la unul dintre tronsoane, cu mult mai mulți câini decât și-ar dori.