13 ani. Atâția are Sara și aproape tot atâția a stat în adăpost. Ne-a rugat din ochi și din scânceli să vă spunem așa:

”Sunt bătrână și mi-e greu, oasele mă dor toate, însă cel mai tare mă doare sufletul. Mă doare că nu am ajuns să îmi cunosc omul meu. Mă doare că nu mi-a surâs norocul, așa cum le-a surâs atâtor prieteni cu care am împărțit adăpostul. Mă doare că mă culc singură, în întuneric și în frig, în spatele unor gratii, și mă trezesc tot așa. Dacă poți să faci ceva ca să nu mai doară atât, ți-aș fi foarte recunoscătoare.”

Și, dacă te întrebi ce anume poți face pentru Sara, să știi că e simplu: ori vii în adăpost și pleci cu ea direct acasă, ori măcar o adopți de la distanță și îi spui fie și așa, de departe, că cineva o iubește și îi vrea binele.